Proiecte în sfera Cultural - Creştină << Inapoi 

CD–uri cu muzică religioasă

În cursul anului 2008 Fundaţia Aldea – Tudorache a susţinut apariţia a 2 CD-uri cu muzică religioasă, interpretate de Grupul Nectarie Protopsaltul.

Grupul Nectarie Protopsaltul este format din tineri psalţi de la câteva biserici din Bucureşti: Sf. Grigorie Palama, Catedrala Patriarhală, Stavropoleos ş.a. De-a lungul celor opt ani de existenţă, a participat la numeroase slujbe în biserici din România şi Muntele Athos, a susţinut concerte singur sau ca invitat al unor prestigioase festivaluri şi a publicat până în prezent 3 CD-uri şi o casetă audio.


Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul, Slujba paraclisului Sfântului Ierarh Grigorie Palama

Discul cuprinde paraclisul Sf. Grigorie şi câteva tropare din canonul Sfântului de la utrenie. Înregistrarea a fost realizată în biserica Sf. Grigorie Palama din Bucureşti, ecteniile şi rugăciunile au fost rostite de către părintele paroh Marian Mihai iar cîntăreţii au fost conduşi de către Valentin Gheorghe, protopsaltul bisericii la vremea la care s-a făcut înregistrarea (anul 2006). 

Cântările de pe disc au fost alcătuite în greceşte de către fericitul întru pomenire părintele Gherasim, monah la Sfântul Munte, şi tălmăcite de către diaconul Cornel Constantin Coman. Acesta din urmă s-a îngrijit ca traducerea să respecte metrul poetic original, întreprindere dificilă, aproape mereu lăsată la o parte în traducerile anterioare ale cântărilor de cult.   

CD-ul este însoţit de o broşură de 40 de pagini, care cuprinde textele cântărilor şi Viaţa Sf. Grigorie Palama, în traducerea aceluiaşi părinte Cornel Coman.

Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul, Slujba paraclisului Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina

Pentru prima dată, paraclisul Sf. Nectarie, făcătorul de minuni, apare cântat în limba română. Înregistrarea a fost realizată în anul 2006 de Grupul Psaltic Nectarie Protopsaltul, sub conducerea lui Valentin Gheorghe.
Discul a apărut de praznicul Sfântului (9 noiembrie). Pentru acest disc, ecteniile şi rugăciunile au fost rostite de arhimandritul Nectarie Şofelea, stareţul mănăstirii Sf. Treimi „Radu Vodă” din Bucureşti, mănăstire la care se păstrează o parte din moaştele Sf. Nectarie şi în care s-au realizat înregistrările.
   
Cântările de pe disc au fost alcătuite în greceşte de către fericitul întru pomenire părintele Gherasim, monah la Sfântul Munte, şi tălmăcite de către diaconul Cornel Constantin Coman. Acesta din urmă s-a îngrijit ca traducerea să respecte metrul poetic original, întreprindere dificilă, aproape mereu lăsată la o parte în traducerile anterioare ale cântărilor de cult.

CD-ul este însoţit de o broşură de 44 de pagini, care cuprinde textele cântărilor şi Viaţa Sf. Nectarie, în traducerea aceluiaşi părinte Cornel Coman.
Campania 2% si cum poti ajuta?

Sistemul "2%" permite contribuabililor persoane fizice să direcţioneze 2% din impozitul lor pe venit către o organizaţie neguvernamentală. Este o procedură prevăzută în Codul Fiscal, prin care cetăţenii au posibilitatea să decidă în mod direct ce se întâmplă cu o parte din impozitul lor. Practic, dumneavoastră spuneţi statului modul în care vreţi să fie cheltuită o parte din impozitul pe care îl plătiţi. Click pentru mai multe detalii


Parteneri

Programele Fundatiei Aldea – Tudorache se bazează pe sprijinul moral si financiar al partenerilor sai.
Sigla Helios Medical & DentalMetropola ImobiliarMonteroMontero PharmaPlurivaFarmaciile RemedioR&M AuditSimar IndustrialSimarSinapsa Resurse UmaneTamisa TradingWIJS Logistic Services